CARNEGIE DALE – Scopri il leader che è in te

11,00

CARNEGIE DALE
Scopri il leader che è in te
BOMPIANI

Disponibile

Aggiungi a wishlist
Aggiungi a wishlist

Descrizione

Cum să-ţi faci prieteni, să îi influenţezi pe oameni şi să reuşeşti într-o lume aflată în permanentă schimbare

Vremea directorului ascuns în spatele unui birou impunător, a angajatului lipsit de iniţiativă, care aşteaptă să primească sarcini de sus, a trecut.

Dale Carnegie a fost un vizionar. El a căutat şi a găsit soluţia prin care puteţi deveni echilibraţi într-o lume nesigură.

E timpul să comunicăm. E timpul să aşezăm în centrul preocupărilor noastre relaţiile cu oamenii. Să ne afirmăm şi să ne confirmăm valoarea, prin iniţiativele şi faptele noastre.

Dacă sunteţi în impas, dar vreţi să schimbaţi ceva în viaţa dumneavoastră, a familiei, a firmei pentru care lucraţi, aplicaţi principiile lui Dale Carnegie. Autorii acestei cărţi vă provoacă să deveniţi dumneavoastră înşivă un conducător. Un lider!

Bestseller în Europa

Dale Carnegie (pe numele lui real Dale Carnagey) s-a născut pe 24 noiembrie 1888, într-o fermă săracă din Missouri, şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, în Forest Hills, New York. Este considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională.

După absolvirea colegiului, a lucrat ca agent de vânzări în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York. Dezamăgit de ceea ce făcea şi de traiul modest, caută o soluţie şi realizează că o diplomă de absolvent al State Teachers College din Warrensburg, Missouri, secţia Pedagogie, i-ar putea înlesni accesul la o catedră. Este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri serale pentru adulţi despre o temă aleasă chiar de el: vorbitul în public, domeniu în care se pregătise şi obţinuse rezultate de-a lungul anilor. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi de autor de mare succes a lui Dale Carnegie.

Cursurile sale de la Y.M.C.A. au înregistrat un succes imediat, aşa încât Dale Carnegie avea să conferenţieze cu sălile pline. Începe să publice diverse broşuri în care-şi prezintă în mod sistematizat metodele de învă­ţare; în 1926, acestea vor fi adunate într-o carte despre vorbitul în public: Public Speaking: A Practical Course for Business Men.

În 1936, Dale Carnegie publică Secretele succesului. Cum să vă faceţi ­prieteni şi să deveniţi influent (Curtea Veche Publishing, 2010), carte ce a înregistrat imediat după publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare s-a vândut în mai bine de 44 de milioane de exemplare şi a fost tradusă în aproape toate limbile pământului. Aici, Dale Carnegie aduce în lumină unul dintre aspectele puţin cunoscute la acea vreme ale psihologiei umane: rolul determinant al atitudinii individuale în condiţii de stres. Lucrarea de faţă, publicată pentru prima oară în 1948, constă într-o colecţie de sfaturi de bun-simţ prin care putem preveni stresul. Dintre cărţile lui Dale Carnegie, aceasta a avut cel mai mare succes în Europa.

Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La peste jumătate de veac de la moartea lui, atât scrierile, cât şi cursurile sale sunt la fel de solicitate ca în primii ani după lansare.

Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a unor metode prin care oamenii să înveţe să-şi optimizeze relaţiile cu semenii şi cu lumea au fost preluate de Fundaţia Carnegie. Cursurile pe care însuşi Carnegie le-a iniţiat şi le-a predat sunt frecventate, şi astăzi, de mii de oameni din întreaga lume, probându-şi astfel actualitatea şi utilitatea. Ele sunt esenţiale şi, în fapt, obligatorii pentru toţi cei care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale.
ISBN: 9788845295027